Instructajul
la locul de munca
Table of Contents
In conformitate cu prevederile art. 93 alin (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 319/2006 a securitatii si sanatatii in munca, instruirea la locul de munca va cuprinde:
1. Riscurile de accidentare si imbolnavire profesionala specifice locului de munca;
2. Instructiuni proprii elaborate pentru locul de munca;
3. Masuri la nivelul locului de munca privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea lucratorilor, precum si in caz de pericol grav si iminent;
4. Reglementari legislative de securitate si sanatate in munca privind activitatile specifice ale locului de munca;
5. Demonstraţii practice;
1. Riscurile de accidentare si imbolnavire profesionala specifice locului de munca:
Riscurile de accidentare specifice fiecarui post de lucru sunt cuprinse in evaluarea riscului de accidentare si imbolnavire profesionala, luand in considerare fiecare componenta a sistemului de munca:
A. EXECUTANT
*actiuni gresite:
– executarea defectuoasa de operati;
– nesincronizari de operatii;
– efectuarea de operatii neprevazute prin sarcina de munca;
– comunicari accidentogene;
*omisiuni:
– omiterea unor operatii;
– neutilizarea mijloacelor de protectie;
B. SACINA DE MUNCA
*continut necorespunzator al sarcinii de munca in raport cu cerintele de securitate:
– operatii, reguli, procedee gresite;
– absenta unor operatii;
– metode de munca necorespuzatoare;
*sarcina sub/supradimensionata in raport cu capacitatea executantului:
– solicitarea fizica;
– solicitare psihica;
C. MIJLOACE DE PRODUCTIE
*factori de risc mecanic:
– miscarea functionale ale echipamentelor tehnice;
– autodeclansari sau autoblocari contraindicate ale miscarilor functionale ale echipamentelor tehnice sau ale fluidelor;
– deplasari sub efectul gravitatiei;
– deplasari sub efectul propulsiei;
– suprafete sau contururi periculoase;
– recipiente sub presiune;
– vibatii excesive ale echipamentelor tehnice;
*factori de risc termic:
– temperatura ridicata a obiectelor sau suprafetelor;
– temperatura coborata a obiectelor sau suprafetelor;
– flacari, flame;
*factori de risc electric:
– curentul electric;
*factori de risc chimic:
– substante toxice;
– substante caustice;
– substante inflamabile;
– substante explozive;
– substante cancerigene;
– substante radioactive;
– substante mutagene;
*factori de risc biologic:
– culturi sau preparate cu microorganisme;
– plante periculoase;
– animale periculoase;
D. MEDIUL DE MUNCA
*factori de risc fizic:
– temperatura aerului;
– umiditatea aerului;
– curenti de aer;
– presiunea aerului;
– ionizarea aerului;
– suprapresiune in adancimea apelor;
– zgomot;
– ultrasunete;
– vibratii;
– iluminat;
– radiatii;
– potential electrostatic;
– calamitati naturale;
– pulberi pneumoconiogene;
*factori de risc chimic:
– gaze, vapori, aerosoli toxici sau caustici;
– pulberi in suspensie in aer, gaze sau vapori inflamabili sau explozivi;
*factori de risc biologic:
– microorganisme in suspensie in aer;
*caracter special al aerului;
2. Instructiuni proprii elaborate pentru locul de munca;
3. Masuri la nivelul locului de munca privind acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor si evacuarea lucratorilor, precum si in cazul pericolului grav si iminent;
În toate cazurile de acordare a primului ajutor, este important să se:
– asigure locul accidentului;
– ia măsurile de prevenire pentru ca starea de fapt să nu se înrăutăţească;
– stabilească contactul cu persoana bolnavă sau accidentată;
– acţioneze corespunzător când persoana accidentată sau bolnavă este lipsită de cunoştinţă; aline durerea; stabilească priorităţile.
ASIGURAREA LOCULUI ACCIDENTULUI
Personalul de prim ajutor trebuie, în primul rând, să asigure securitatea persoanei accidentate, a celor din jur, cât şi a lui însuşi. De fapt, aceasta înseamnă scoaterea persoanei accidentate din zona în care a avut loc accidentul, dacă există pericol de incendiu, explozie etc.
PREVENIREA AGRAVĂRII SITUAŢIEI
Pentru a preveni agravarea traumatismelor sau a bolii, personalul de prim ajutor trebuie să examineze accidentatul/accidentaţii. Salvatorul va trebui să evalueze situaţia şi să înţeleagă cauzele care au provocat-o. Tratamentul stabilit a se aplica în urma acestei evaluări nu trebuie să contribuie la agravarea situaţiei. Urmează câteva exemple asupra modului în care personalul de prim ajutor trebuie să gândească şi să acţioneze pentru a preveni agravarea situaţiei în timpul tratamentului.
Pentru a preveni sufocarea, aşezaţi persoana care şi-a pierdut cunoştinţa în poziţie laterală, stabilă.
Hemoragia trebuie să fie oprită rapid, pentru a preveni pierderea inutilă a sângelui. În cazul simptomelor şi indiciilor de oase fracturate, personalul de prim ajutor va lua măsurile necesare pentru prevenirea agravării fracturii şi a perforării pielii de către oasele fracturate.
Când temperatura aerului este scăzută, trebuie să se prevină scăderea inutilă a temperaturii corpului.
STABILIREA CONTACTULUI CU PERSOANA BOLNAVĂ SAU ACCIDENTATĂ
Cel ce acordă primul ajutor nu trebuie să se lase constrâns de spectatorii prezenţi în a acorda asistenţă inutilă sau exagerată. Totodată, nici nu trebuie să evite acordarea ajutorului de teama că face ceva greşit.
Prima examinare trebuie să evidenţieze posibilele traumatisme fizice ale victimei.
Adeseori, aceste lucru este dificil, datorită stării psihice a accidentatului. Gândurile îi sunt haotice şi se concentrează cu greu asupra celor spuse de personalul de prim ajutor.
Purtaţi-vă calm, hotărât şi cu încredere. În situaţii concrete, este recomandabil să acţionaţi în următorul mod:
– în timpul examinării, ţineţi în mâna dumneavoastră mâna accidentatului, pentru a stabili un contact fizic. Aşezaţi mâna cealaltă pe pieptul sau pe abdomenul acestuia, când îl întrebaţi dacă are dureri în zona respectivă. Aceasta îi dă posibilitatea să urmărească mai uşor examinarea efectuată de personalul de prim ajutor sau să dea răspunsuri clare;
– personalul de prim ajutor trebuie să dovedească o atitudine optimistă şi, în primul rând, să-şi exprime încrederea că deţine controlul asupra situaţiei, iar persoana în dificultate va beneficia în curând de ajutor;
– din consideraţie faţă de celelalte persoane afectate şi pentru a apăra accidentatul de încordare excesivă, în anumite situaţii, este de dorit ca acesta să fie protejat faţă de mediul înconjurător. În această situaţie, cei mai mulţi accidentaţi au nevoie de un contact apropiat, de cineva care să-i ţină de mână, să-i asculte.
INTERVENŢIA ÎN CAZUL ÎN CARE O PERSOANĂ ESTE LIPSITĂ DE CUNOŞTINŢĂ
În această situaţie, viteza cu care se acţionează este de cea mai mare importanţă.
Examinarea şi tratamentul trebuie să fie efectuate rapid. Pentru ca ajutorul acordat să fie eficient, în primul rând trebuie efectuată o evaluare a semnelor, a indiciilor clare care demonstrează lipsa de cunoştinţă. Acest lucru se realizează numai prin studiu şi pregătire.
AMELIORAREA DURERII
Durerile pot fi ameliorate prin aplicarea de bandaje, prin imobilizare şi printr-o transportare corespunzătoare.
PRIORITĂŢI
În cazul în care există mai multe persoane accidentate, este important să stabilim priorităţile, astfel încât primul ajutor să se acorde cu prioritate persoanei celei mai grav accidentate. Poate fi dificil de stabilit o linie corectă de priorităţi, deoarece, câteodată, cei care prezintă cele mai evidente traumatisme nu sunt neapărat şi cel mai grav accidentaţi.
De asemenea, nici cei care atrag cel mai tare atenţia prin ţipete sau plânsete nu sunt întotdeauna cel mai grav afectaţi.
PENTRU A EVALUA GRADUL DE AFECTARE
1. Vorbiţi cu accidentatul!
– Care este starea de conştienţă – pacientul este conştient, coerent, confuz, obosit, inconştient? – Are accidentatul dureri? Unde? – Işi poate mişca accidentatul mâinile şi picioarele?
2. Observaţi accidentatul!
– Există semne de leziuni externe?
– Semnele externe dau vreun indiciu asupra gradului şi tipului traumatismului?
– Accidentatul respiră? Cum este respiraţia? Normală? Greoaie (cu bolboroseli şi gemete)?
– Care este culoarea feţei?
3. Atingeţi accidentatul!
– Palpaţi pulsul la încheietura mâinii sau la gât. Este accelerat?
– Cum este pielea? Rece? Lipicioasă şi umedă?
– Examinaţi corpul accidentatului şi verificaţi dacă sunt semne de fracturi.
4. Evaluaţi!
– Sunt ameninţate funcţiile majore ale vieţii.
– Starea de conştienţă, respiraţia, circulaţia sângelui?
5. Stabiliţi priorităţile!
– Cine necesită tratament pentru salvarea vieţii?
– Cine mai poate aştepta?
MĂSURI DE AUTOPROTECŢIE
Cei care acordă primul ajutor vin în contact direct cu persoane rănite, intoxicate sau care pot suferi de o boală transmisibilă. Ca atare, sunt necesare măsuri de autoprotecţie pentru cel care intervine.
De aceea:
– La persoanele otrăvite cu substanţe toxice pulverizate: se va spăla bine cu apă curată faţa acestora, înainte de a executa manevrele de respiraţie artificială.
– La persoanele intoxicate cu gaze într-o încăpere închisă: înainte de a se acorda primul ajutor, vom chema personalul de specialitate, pentru a scoate victimele din mediul toxic. Prevenirea contaminări cu boli transmisibile prin sânge (ex. hepatita B şi SIDA).
– La manevra de respiraţie artificială: teoretic, singurul risc poate să îl constituie sângele din gura victimei. Se aplică un material filtrant pe faţa accidentatului.
– La oprirea hemoragiei: teoretic, singurul risc este numai dacă cel care acordă primul ajutor are răni.
În acest caz:
– îşi va pansa rănile;
– dacă accidentatul sângerează şi este inconştinet, se va apăsa pe zona hemoragică, utilizând un strat gros de ţesătură sau se va face compresie cu mâna acoperită de un material impermeabil, pentru a se evita contactul cu sângele victimei;
– după îngrijirea unui accidentat, spălaţi-vă cu grijă mâinile cu apă şi săpun!
RESUSCITAREA CARDIO-PULMONARĂ
Resuscitarea trebuie să fie efectuată numai pe indivizii care sunt în stare de inconştienţă, nu respiră şi prezintă o posibilă întrerupere a circulaţiei sângelui (nu au puls).
O persoană în această situaţie se află în stare de comă.
Scopul resuscitării este de a scoate pacientul din această situaţie şi de a prevenidecesul.
ACŢIONAŢI RAPID
Este extrem de important pentru creier să aibă un flux continuu de oxigen. Celulele creierului pot tolera numai o scurtă întrerupere a fluxului de oxigen, de obicei între 3-5 minute.
EXAMINAREA ŞI TRATAMENTUL
Scuturaţi umărul accidentatului şi strigaţi: „Sunteţi treaz?”.
Dacă nu există nici o reacţie:
– strigaţi după ajutor; deschideţi căile de acces ale aerului, vedeţi dacă pacientul respiră (pentru aceasta, folosiţi numai 5 secunde!).
Dacă pacientul nu respiră:
– palpaţi-i pulsul (pentru aceasta, folosiţi doar 5 secunde).
Dacă nu respiră, dar are puls:
– începeţi respiraţia artificială.
Dacă nu respiră şi nu are puls:
– începeţi manevrele de resuscitare cardio-pulmonară. Pulsul este examinat la gât, prin palparea cu degetul arătător şi cel mijlociu pe partea laterală a Mărului lui Adam, în scobitura dintre trahee şi muşchiul gâtului (artera carotidă).
DESCHIDEREA CĂILOR DE ACCES AL AERULUI
Când persoana care acordă primul ajutor asigură deschiderea căilor de acces al aerului, unei persoane în stare de inconştienţă, în primul rînd trebuie să înlăture toţi corpii străini vizibili, care obturează gura şi gâtul. Apoi, înclină spre spate capul accidentatului: aşează o mână pe frunte şi cu două degete de la cealaltă mână ridică mandibula, fără a închide gura accidentatului.
RESPIRAŢIA ARTIFICIALĂ (metoda „gură la gură”)
– După ce aţi deschis căile de acces al aerului, verificaţi dacă pacientul respiră. –
– Verificaţi dacă pacientul are puls.
– Blocaţi nările pacientului între două degete; insuflaţi aer şi verificaţi dacă se ridică cutia toracică. Folosiţi două secunde pentru fiecare insuflare.
– Lăsaţi aerul să iasă afară şi verificaţi dacă se decompresează toracele. Menţineţi capul accidentatului în aceeaşi poziţie.
RESUSCITAREA CARDIACĂ
– Găsiţi locul de apăsare corespunzător.
– Localizaţi sternul.
– Punctul de apăsare va fi situat deasupra limitei inferioare a sternului, la o distanţă de 2 degete.
– Aşezaţi palma mâinii peste punctul de presare şi cealaltă palmă peste prima.
Ridicaţi degetele de pe cavitatea toracică.
– Apăsaţi drept în jos, de 80-100 ori/min.
– Apăsaţi de sus în jos cca. 4-5 cm la o persoană adulă. Dacă pacientul nu respiră şi nu are puls, executaţi 15 compresiuni externe ale pieptului la două insuflaţii (resuscitarea cardio-respiratorie).
PLĂGI ŞI BANDAJE
Pielea este un organ cu funcţii importante pentru viaţă. Dar factorii externi îi pot cauza leziuni care necesită acordarea primului ajutor.
După profunzime, se disting:
– tăieturi simple, cu afectarea exclusivă a pielii;
– tăieturi complexe, când vătămarea cuprinde, după caz, oase, vase de sânge, nervi, tendoane, muşchi sau organe interne.
DIFERITE TIPURI DE PLĂGI
– Sfâşierea, frecarea produc plăgi superficiale. Dacă nu se infectează, ele se vindecă fără a lăsa cicatrice.
– Inciziile adânci, provocate de tăişuri ascuţite, pot sângera din abundenţă. Tăietura este de obicei curată. Sângerarea are un efect de curăţare şi, astfel, pericolul infectării este mic, dacă obiectul care a produs rana nu a fost murdar sau ruginit.
– Penetrări prin străpungere (cu un cui, cuţit, geam) cu o deschizătură mică de intrare şi un canal îngust de-a lungul tăieturii. Atingerea organelor interne este frecventă şi, adeseori, impurităţile pătrund adânc în ţesuturi, mărind riscul infectării. Toate plăgile provocate prin înjunghiere (ale pieptului sau abdomenului) trebuie tratate de medic, fiind pericol de perforare. Tot mediul trebuie să examineze şi secţionarea încheieturilor, pentru a se evita infecţiile.
– Plăgile provocate prin împuşcare pot avea aspecte diferite, în funcţie de calibrul armei şi de viteza glonţului. Când este lovit de un glonţ, osul se sfarmă. Orificiul de intrare al glonţului poate fi mic şi adânc, iar cel de ieşire poate fi larg şi zdrenţuit, ţesuturile fiind rupte şi însângerate.
– Schijele provoacă o combinaţie de răni zdrobite şi răni adânci, similare celor provocate prin împuşcare.
COMPLICAŢII ALE PLĂGILOR
– Sângerarea: va înceta de la sine în cazul tăieturilor minore. Când pierderile de sânge sunt mari, există pericolul întreruperii circulaţiei.
– Infecţia: pielea este un înveliş protector împotriva impurităţilor care pot pătrunde în corp. Când pielea este ruptă şi intervenise infecţia, plaga se inflamează, temperatura creşte, ţesutul se umflă şi, după un timp, se formează o plagă purulentă.
– Vătămările interne: datorită pericolului perforaţiei, ca în cazul rănilor de cuţit în piept şi abdomen sau infectării articulare în cazul tăieturilor în articulaţii, toate aceste plăgi trebuie tratate de medic.
– Tetanos: plăgile infectate, cum sunt cele zdrobite sau tăiate, pot conduce la tetanos, complicaţie ce poate fi observată abia după câteva zile de la infectare.
PRIMUL AJUTOR ÎN CAZUL PLĂGILOR PRIN TĂIERE
– Acoperiţi rana şi opriţi sângerarea;
– Ţineţi ridicată, pe cât posibil, zona afectată a corpului;
– Preveniţi întreruperea circulaţiei;
– Transportaţi rănitul la medic sau spital.
ACOPERIŢI RANA ŞI OPRIŢI SÂNGERAREA
Tăieturile mici, deschise, pot fi tratate cu apă curată, cu apă şi săpun. Marginile deschise ale tăieturii trebuie să fie puse cap la cap, înainte de acoperirea plăgii cu un bandaj sau comprese. Dacă tăietura este mare şi trebuie să fie tratată de medic, persoana care acordă primul ajutor trebuie să cureţe rana şi apoi să aplice un bandaj curat. De obicei, se acoperă cu o compresă. Este important ca nimeni să nu atingă interiorul compresei cu degetele. Sângele, impurităţile, fragmentele de corpi străini nu se îndepărtează, deoarece aceasta poate provoca o sângerare şi mai mare, crescând pericolul infectării.
– Ca bandaj, folosiţi faşa, care se prinde în trei puncte. Bandajele trebuie să fie aplicate solid şi sigur, dar nu prea stâns, ca să pună în pericol circulaţia sângelui. Puneţi bandajul compresiv sau de susţinere peste tăietură, în funcţie de tipul rănii.
– Prevenirea întreruperii circulaţiei. În cazul tăieturilor mari şi al pierderilor masive de sânge, există pericolul unei întreruperi a circulaţiei (vezi prevenirea – la cap. „Fracturi”).
– În ceea ce priveşte transportul persoanei accidentate – vezi cap. „Transportul unui accidentat”.
BANDAJAREA
Înainte de a aplica un bandaj, trebuie să ştiţi care este funcţia lui. Multe persoane aplică bandajul numai pentru a acoperi aspectul neplăcut al unei plăgi.
Un bandaj are următoarele funcţii:
– protejarea împotriva infecţiilor: bandajul pe rană;
– oprirea hemoragiei: bandaje compresive;
– protejarea tăieturilor: bandaje de susţinere.
BANDAJUL PENTRU RĂNI/TĂIETURI
Este format din 2 părţi: o parte interioară şi una exterioară. Bandajul interior trebuie să fie curat şi să acopere toată suprafaţa tăieturii, pentru a o proteja de impurităţi.
Compresele sterile sunt bune, în special ca bandaje interioare.
În cazuri de urgenţă, se poate folosi o batistă curată.
O compresă simplă, fixată cu o rolă de tifon, este bandajul folosit în mod obişnuit.
Un bandaj exterior funcţionează ca un suport pentru bandajele interioare. La fel de bine se poate folosi o bandă elastică sau un bandaj elastic.
BANDAJUL COMPRESIV
Se foloseşte pentru o tăietură adâncă – ce produce o hemoragie serioasă. Acoperiţi tăietura cu bandaje curate. Aşezaţi un obiect care să exercite presiune (piatră, o bucată de lemn) pe bandajul de deasupra rănii. Asiguraţi bandajul printr-o acoperire circulară.
Aşezaţi rănitul într-o poziţie ridicată. Apăsaţi bandajul. În cazul unei hemoragii, un bandaj exterior este aşezat ca un bandaj compresiv (aşa cum este descris la cap. „Hemoragii” – Tratamentul în cazul hemoragiei externe). Acest bandaj exterior nu este neapărat necesar să fie steril.
BANDAJUL DE SUSŢINERE
O rană a mâinii se bandajează aplicând o compresă pe mână şi o rolă în palmă..
Mâna este susţinută prin aşezarea antebraţului într-o eşarfă. Braţul trebuie să fie ridicat în poziţia diagonală. Acest bandaj trebuie să protejeze zona afectată de traume externe.
Astfel, se vor reduce durerea şi complicaţiile. O bandă elastică este foarte funcţională ca bandaj de susţinere.
INFORMAŢII GENERALE DESPRE BANDAJE
– Bandajele se folosesc fie ca să acopere rănile şi să oprească hemoragia, fie pentru susţinere.
– Un bandaj se aplică cu multă siguranţă, dar nu aşa strâns încât să afecteze circulaţia. Evitaţi folosirea şnururilor pentru fixarea bandajelor.
– Printr-o bandajare corectă se va evita frecarea rănii de pielea sănătoasă. O astfel de frecare se poate produce, mai ales, la bandajarea picioarelor sau a mâinilor.
– Nodul bandajului nu trebuie aşezat niciodată pe rană. Când bandajul se aplică peste o articulaţie, el trebuie să aibă o poziţie înclinată. Această poziţie este cea mai confortabilă pentru rănit, permiţându-i o mobilitate mai mare a articulaţiei.
FRACTURILE
Scheletul uman este compus din aproximativ 220 de oase, legate între ele prin articulaţii şi muşchi. O fractură sau ruptură poate fi cauzată de suprasolicitare, violenţă externă sau presiune.
TIPURI DE FRACTURI
Persoana care acordă primul ajutor trebuie să fie capabilă să deosebească o fractură închisă de una deschisă. La fractura închisă, pielea nu este străpunsă, în timp ce la cea deschisă apare plaga. Rana poate fi cauzată de o forţă externă sau de fragmentele osoase ce forţează ieşirea prin piele. Deosebim deci: fracturi închise – fără răni deschise în zona osului rupt (foto 1) şi fracturi deschise – cu răni deschise peste fractură (foto 2).
SEMNE
– Poziţie nefirească
– Mişcare nenaturală
– Braţ sau picior scurtat.
COMPLICAŢII
Sângerarea. O fractură deschisă poate provoca sângerarea pielii, a muşchilor sau ruperea vaselor mari de sânge. Şi fractura închisă poate provoca o sângerare, chiar majoră, dar se evidenţiază numai când apare umflarea zonei vătămate.
Infecţia. În cazul oricărei fracturi deschise, există riscul infectării. De aceea, cel ce acordă primul ajutor trebuie să acţioneze corect şi rapid.
Afectarea nervilor. Fragmente ascuţite de os pot vătăma nervii adiacenţi, ceea ce are ca efect paralizia sau pierderea sensibilităţii. Persoana care acordă primul ajutor trebuie să se gândească la aceasta în timpul tratamentului sau al transportului.
PRIMUL AJUTOR
– Opriţi sângerarea şi acoperiţi rana.
– Imobilizaţi, pe cât posibil, partea vătămată.
– Preveniţi întreruperea circulaţiei.
– Transportaţi cu atenţie accidentatul la spital.
IMOBILIZAREA CU ATELE
În cazul fracturilor oaselor lungi, ca cele ale gambei, coapsei, braţului şi antebraţului, pentru a se menţine cât mai fixe, sunt necesare atelele.
Criteriile de care trebuie să ţineţi cont:
– Atelele trebuie să fie suficient de lungi ca să imobilizeze articulaţiile superioară şi inferioară focarului de fractură. De exemplu, pentru fractura de antebraţ, atelele trebuie să cuprindă atât articulaţia cotului, cât şi pe cea a mânii.
– Pentru a evita strânsoarea şi frecarea, căptuşiţi atelele;
– Evitaţi întreruperea circulaţiei;
– Atela trebuie să fie rigidă, dar nu prea grea. Ca materiale, puteţi folosi: cartonul, metalul, plasticul, ziare, pături (înfăşurate).
IMOBILIZAREA FĂRĂ ATELE
Pentru aceasta, se vor folosi materiale textile: eşarfe, triunghiuri de pânză etc. La oastfel de imobilizare, pentru fracturile membrului superior se va folosi ca atelă trunchiul, iar pentru fracturile membrului inferior se va folosi ca atelă membrul inferior sănătos.
PREVENIREA ÎNTRERUPERII CIRCULAŢIEI.
În cazul apariţiei unei hemoragii, este important să se prevină întreruperea circulaţiei. Dacă persoana care acordă primul ajutor este sigură de acest pericol, atunci:
– opreşte hemoragia;
– aşează persoana accidentată pe spate, cu picioarele ridicate şi sprijinite, astfel încât o cantitate suplimentară de sânge să se scurgă dinspre picioare spre organele vitale ale corpului;
– ţine accidentatul acoperit, dar nu excesiv; calmează durerile;
– nu-i da lichide;
– chemând ajutor, transportă rapid accidentatul la spital.
FRACTURI ALE MEMBRULUI SUPERIOR
Pentru fracturile antebraţului şi ale încheieturii mânii, este necesară o simplă eşarfă. Folosiţi două eşarfe în cazul fracturilor antebraţului, braţului şi claviculei. În caz de urgenţă, se poate folosi ca eşarfă de prindere, o cămaşă sau o bluză.
FRACTURI ALE MEMBRULUI INFERIOR
Pentru fracturile de şold, sunt necesare, pentru imobilizare, două atele; una externă, de la subsuoară până sub articulaţia gleznei şi una internă sau interioară, de la rădăcina membrului fracturat şi până sub articulaţia gleznei.
În cazul imobilizării fără atele, se vor folosi materiale improvizate – eşarfe, baticuri, bucăţi de pânză – cu ajutorul cărora membrul inferior fracturat va fi fixat de membrul inferior fără fractură. Se vor folosi pentru aceasta cca.5 bucăţi de pânză, cu care se va asigura fixarea în puncte diferite, începând de la coapsă şi până la articulaţia gleznei.
FRACTURILE COSTALE.
Aceste fracturi, atât cele deschise, cât şi cele închise, pot provoca leziuni ale cutiei toracice, plămânilor şi ale vaselor de sânge. Deşi s-ar putea ca fracturile să nu fie vizibile, accidentatul poate însă scuipa sânge şi spumă de sânge, uşor rozată.
Aşezaţi un bandaj în jurul cutiei toracice, pentru mai multă stabilitate şi pentru alinarea durerii.
Fractura câtorva coaste este serioasă şi poate avea drept urmare oprirea respiraţiei.
FRACTURILE COLOANEI VERTEBRALE.
Aceste fracturi pot provoca leziuni ale măduvei spinării, care au drept consecinţă paralizii.
Este foarte important ca salvatorul să examineze pe cât posibil accidentatul la locul unde s-a produs accidentul.
Posibilitatea unei fracturi de coloană se evidenţiază prin următoarele semne:contractură musculară în zona fracturată, asociată sau nu cu deplasări evidente ale vertebrelor. Ele pot fi însoţite de următoarele simptome: amorţeli sau lipsa de control (paralizie) a unei zone a corpului, durere ca o şfichiuire de bici la nivelul gâtului.
Lipsa de control sau amorţeli ale corpului de la gât în jos evidenţiază o fractură a coloanei cervicale.
Lipsa de control sau amorţeli ale corpului de la mijloc în jos evidenţiază o fractură a coloanei lombare. În situaţia în care există suspiciuni de fractură a coloanei vertebrale, deplasarea accidentatului se va face numai dacă este absolut necesar şi numai păstrând rectitudinea coloanei vertebrale.
PRIMUL AJUTOR ÎN ENTORSA GLEZNEI.
Cea mai frecventă entorsă este cea a gleznei.
Următoarele recomandări sunt aplicabile pentru toate entorsele:
– Ridicaţi piciorul afectat;
– Aplicaţi un bandaj elastic strâns;
– Scădeţi temperatura zonei afectate, prin aplicarea pachetelor cu gheaţă pe bandaj.
După acordarea primului ajutor, este necesar un examen medical.
HEMORAGII
Hemoragiile pot fi: externe şi interne. Hemoragia internă nu este vizibilă. O persoană poate avea hemoragie internă din cauza ruperii vaselor de sânge sau a organelor interne.
HEMORAGIA EXTERNĂ
– Hemoragia masivă din arteră: sângele se scurge în exterior în pulsaţii, în ritmul pulsului accidentatului.
– Hemoragia venelor: un flux continuu de sânge.
– Hemoragia capilară: o mică scurgere de sânge care, de regulă, se opreşte singură. O rapidă pierdere a sângelui este mai periculoasă decât o hemoragie lentă şi continuă. În hemoragia arterială, sângele se scurge în afară, în pulsaţii; pune viaţa în pericol şi trebuie să fie oprită imediat. De asemenea, şi hemoragia din venele mari poate fi periculoasă.
PRIMUL AJUTOR
– Exercitaţi presiune asupra punctului hemoragic.
– Folosiţi o compresă sau, în cazuri urgente, orice materiale textile curate disponibile. Ridicaţi zona hemoragică şi, în acelaşi timp, presaţi rana bandajată.
– Aşezaţi persoana accidentată în aşa fel încât rana sângerândă să fie mai sus decât planul corpului. Sângerarea va fi, astfel, diminuată, iar în cazul sângerărilor capilare, acestea se vor opri.
– Aplicaţi un bandaj compresiv. Puneţi o compresă peste rană şi strângeţi apoi cu clame. Aşezaţi un obiect (piatră, o bucată de lemn) deasupra compresei şi bandajaţi rana.
– Bandajul trebuie să fie aplicat stâns, aşa încât hemoragia să se oprească. Dacă rana continuă să sângereze, după aplicarea bandajului, măriţi compresia printr-o curea, eşarfă etc.
– În cazul unei amputări, braţul sau piciorul se vor bandaja complet şi se poate aplica garoul.
– Dacă este amputat un braţ sau un picior, bontul trebuie să fie complet bandajat.
Dacă este posibil, odată cu accidentatul, braţul sau piciorul trebuie, de asemenea, transportate la spital. Ele vor fi ţinute la rece, într-o pungă de plastic pusă, la rândul ei, întro altă pungă de plastic cu gheaţă şi puţină apă.
IMPORTANT ÎN CAZUL HEMORAGIEI MASIVE:
– datorită pericolului de întrerupere a circulaţiei, aşezaţi persoana accidentată culcată pe spate, cu picioarele ridicate. O persoană lipsită de cunoştinţă trebuie întotdeauna aşezată într-o poziţie laterală stabilă;
– calmaţi durerile şi imobilizaţi fracturile; – nu daţi niciodată lichide unei persoane accidentate şi care prezintă o posibilă întrerupere a circulaţiei sângelui; protejaţi persoana accidentată împotriva frigului.
Când accidentatul prezintă o hemoragie masivă, opriţi hemorgia şi asiguraţi imediat transportul acestuia la spital.
TRATAMENTUL HEMORAGIEI NAZALE
Hemoragia nazală se poate opri dacă accidentatul stă în poziţie verticală, se apleacă puţin înainte şi îşi apasă cu degetele ambele nări, circa 5-10 minute.
ARSURI
Cauzele cele mai frecvente ce pot provoca leziuni prin arsuri sunt: accidente casnice (apă fierbinte, ceai, cafea, grăsimi); incendiile; accidentele de muncă; accidentele de maşină, barcă, avion; accidentele provocate prin electrocutare.
Gravitatea arsurilor se măsoară în trei grade:
– arsurile de gradul I sunt leziuni superficiale; pielea este roşie, uscată şi dureroasă (asemănătore arsurilor obişnuite provocate de soare (foto 1);
– arsurile de gradul II conduc la leziuni mai profunde, dar care nu ajung la straturile cele mai joase ale pielii. Tegumentele afectate sunt roşii şi dureroase. Pe aceste zone se formează băşici umplute cu un lichid ce conţine plasmă, care se scurge în afara vaselor mici de sânge (foto 2). În cazul arsurilor prin opărire, se produce o combinaţie între arsurile de gradul I şi cele de gradul II.
– arsurile de gradul III: aici, leziunea pătrunde şi mai adânc, străbătând toate straturile pielii. Aceste arsuri provoacă răni sau carbonizează suprafaţa arsă. Un accident la bucătărie, spre exemplu, prin opărire cu un lichid clocotit poate produce chiar leziuni de gradul III.
PRIMUL AJUTOR
– Primul lucru ce trebuie făcut este răcirea imediată a zonei arse, cu apă rece, timp de până la o jumătate de oră sau până când, îndepărtând apa de pe zona arsă, durerile nu se mai simt. Prin răcirea locului, se previne şi pătrunderea mai adâncă a arsurii în ţesuturile pielii.
Îmbrăcămintea arsă de pe piele nu trebuie îndepărtată decât în cazul în care ea arde înăbuşit.
– Faza următoare o constituie bandajarea suprafeţei arse. Folosiţi comprese sterile, cearceafuri sau prosoape curate.
– Mai trebuie prevenită întreruperea circulaţiei, care survine, de obicei, când suprafaţa pielii este arsă în proporţie mai mare de 20%. (Determinarea gradului de întindere a unei arsuri se poate aprecia astfel: suprafaţa unei mâini reprezintă cca.1% din suprafaţa întregului corp; un braţ – 9 %; un picior – 18 %; abdomenul şi toracele – 18 %,iar spatele tot cca. 18 %).
De asemenea, trebuie supravegheată şi respiraţia, căci accidentaţii arşi pot inhala aer foarte cald sau gaze otrăvitoare. Tratamentul final pentru cei cu arsuri de gradul II şi III trebuie făcut la spital. Deci, atenţie la transport!
ARSURI PRIN ELECTROCUTARE
Tipuri de arsuri
– Arsuri prin contact. Sunt localizate, de obicei, pe braţe şi picioare (părţi ale corpului ce vin în contact direct cu firele electrice).
– Arsuri în formă de arc. Sunt cauzate de o scânteie produsă între două fire electrice. Este suficient ca o persoană să se afle în zona în care se produce scânteia, pentru ca vătămarea să se producă. Într-un spaţiu deschis, scânteia este superficială, dar într-un spaţiu închis, ea va fi explozivă, iar urmările foarte serioase. Un copil poate suferi un şoc electric care-i poate determina oprirea respiraţiei şi a inimii.
– Combinaţia contact-arc. Se poate produce dacă o persoană în contact cu pământul vine în contact cu o altă persoană, în momentul în cre aceasta suferă un şoc electric.
PRIMUL AJUTOR
1. Scoaterea victimei de sub influenţa curentului electric trebuie făcută rapid. Dacă accidentul a fost produs de curent de joasă tensiune, este mai uşor, căci puteţi scoate victima fără a vă pune propria viaţă în pericol, trăgând-o de haine. În cazul curentului de înaltă tensiune, acţiunea este periculoasă pentru persoana salvatoare. Excepţie face cazul când persoana care acordă primul ajutor poate ajunge la sursa principală de direct şi o poate întrerupe.
2. Stingerea incendiului. Când persoana accidentată are hainele în flăcări, acestea trebuie stinse fie cu apă, fie acoperind accidentatul cu o pătură. Nu aruncaţi apă peste instalaţiile electrice, până nu a fost întreruptă alimentarea la curentul electric.
3. Reanimarea. Dacă accidentatul nu are puls şi nu respiră, îi faceţi respiraţie artificială (gură la gură) şi masaj cardiac.
4. Scăderea rapidă a temperaturii corpului. În acest scop, se foloseşte apa rece.Procedeul trebuie să continue circa 30 de minute.
5. Bandajarea. Plăgile din arsura prin electrocutare sunt curate şi trebuie doar protejate împotriva infectării. Se vor aplica comprese curate, prosoape, cearceafuri.
6. Transportul la spital este absolut necesar, căci oprirea inimi poate surveni subit, chiar la câteva ore de la producerea accidentului.
Evacuarea lucratorilor se va face pe cea mai apropiata cale de evacuare, se va da o mare atentie planurilor de evacuare afisate langa postul de lucru.
Stingătoarele sunt aparate proiectate, construite şi certificate pentru stingerea începuturilor de incendiu. Instrucţiunile de punere în funcţiune şi utilizare a stingătoarelor sunt inscripţionate pe eticheta fiecărui stingător.
Stingătoarele cu gaz (CO2) tip G:
1. Domeniu de utilizare: calculatoare, centrala telefonică, camera server, arhivă;
2. Stingerea cu CO2 este curată, nu lasă impurităţi sau reziduri;
3. Nu se depozitează şi nu se expun direct razelor solare sau temperaturi ridicate de peste +400 C;
4. Se transportă, depozitează, amplasează şi utilizează în poziţie verticală;
5. Agentul de stingere poate provoca vătămarea pielii;
6. Se ţine cont de pericolul ce îl prezintă gazul refulat pentru viaţa personalului de intervenţie, mai ales în spaţii închise (CO2 reduce concentraţia de oxigen în aer).
Stingătoarele cu pulbere tip P:
1. Domeniu de utilizare: instalaţii electrice aflate sub tensiune, depozite, auto, centrale termice, instalaţii sub tensiune, etc;
2. În aer liber se recomandă intervenţia din direcţia vântului şi dirijarea jetului de pulbere către baza flăcărilor;
3. Intervalul de temperatura pentru care poate fi folosit: -200 C + 600 C;
4. Nu se admite depozitarea sau amplasarea în zone expuse la ploaie, soare excesiv sau în apropierea unor surse care produc radiaţii termice;
5. Se transportă, depozitează, amplasează şi utilizează în poziţie verticală;
6. Pulberea stingătoarelor nu este toxică şi este biodegradabilă, dar se va evita intrarea în contact cu aceasta.
Punerea în funcţiune a stingătoarelor
Mai întâi se trage siguranţa. Această operaţiune deblochează mânerul declanşator al stingătorului şi se îndreaptă duza sau capătul liber al furtunului spre baza flăcării.
Apoi se apasă mânerul declanşator al stingătorului. În acest moment se eliberează agentul de stingere. Se va dirija jetul de agent de stingere stâng-dreapta. Prin această operaţie urmăriţi ca agentul de stingere să acopere întreg focul.
Instalaţiile de hidranţi interiori şi exteriori au ca scop limitarea şi localizarea incendiilor, stingerea acestora, protecţia personalului care lucrează la temperaturi ridicate.
Hidrantul este un dispozitiv fix prevăzut cu robinet, racordat la conductele de distribuţie a apei sub presiune, care permite alimentarea furtunurilor pentru stins incendii.
Amplasarea hidranţilor se face în locuri vizibile şi uşor accesibile în caz de incendiu.
Hidranţii interiori se amplasează în locuri vizibile şi uşor accesibile în caz de incendiu, în funcţie de raza lor de acţiune şi de necesităţi, în următoare ordine:
– lângă intrări în clădiri;
– pe case de scări;
– pe holuri;
– pe coridoare;
– lângă intrarea în încăperi şi în interiorul acestora.
Pe timp de noapte sau în locuri unde se desfăşoară activităţi la lumină artificială, marcarea hidranţilor se va face prin iluminat de siguranţă.
Cutia de siguranţă a unui hidrant interior conţine:
1. Furtunul de incendiu
a) Se instaleaza în locurile de intervenţie (cutie hidrant);
b) Trebuie evitat contactul cu corpurile incandescente, obiecte ascuţite, contactul cu substanţe corozive sau caustice, produse petroliere, etc;
c) La temperaturi scăzute (ger) se va menţine circulaţia continuă a apei, furtunul nu se ruleaza şi nu se îndoaie;
d) Temperatura optimă de depozitare este de +250C;
e) Se va proteja de lumina soarelui sau lumina artificială puternică;
f) La transport se va asigura integritatea şi se va evita deformarea prin presare sau îndoire.
2. Robinet hidrant;
3. Ţeavă de refulare universală cu refulare a apei sub formă de jet compact, pulverizat sau mixt.
Pentru utilizarea hidranţilor se efectueaza următoarele manevre:
a) se montează ţeava de refulare la un capăt al furtunului;
b) se cuplează celălalt capăt al furtunului la robinet;
c) se îndreaptă ţeava de refulare spre focarul incendiului şi furtunul bine ţinut pentru a nu fi scăpat din mâini din cauza presiunii apei;
d) deschiderea robinetului de trecere de la hidrant. Aceasta manevra se face de către doua persoane, una ţine ţeava de refulare îndreptată spre focar, iar cealalta deschide robinetul de la hidrant;
4. Reglementari de securitate si sanatate in munca privind activitatile specifice ale locului de munca;
H.G. nr. 971/2006 –privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi sănătate la locul de muncă
CAP. I Dispoziţii generale
Art. 1 Prezenta hotărâre stabileşte cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de munca.
Art. 2 Prezenta hotărâre nu se aplica semnalizarii prevăzute de reglementările referitoare la introducerea pe piata a substanţelor şi preparatelor periculoase, a produselor şi/sau a echipamentelor, cu excepţia cazului în care aceste reglementări fac referire în mod expres la acest lucru.
Art. 3 Prezenta hotărâre nu se aplica semnalizarii utilizate în reglementarea traficului rutier, feroviar, fluvial, maritim şi aerian.
Art. 4 Prevederile Legii securităţii şi sănătăţii în munca nr. 319/2006 se aplica în totalitate întregului domeniu la care se face referire la art. 1, fără a aduce atingere prevederilor mai restrictive şi/sau specifice ale prezentei hotărâri.
Art. 5 Pentru aplicarea prezentei hotărâri expresiile de mai jos semnifica după cum urmează:
a) semnalizare de securitate şi/sau de sănătate – semnalizarea care se referă la un obiect, o activitate sau o situaţie determinata şi furnizează informaţii ori cerinţe referitoare la securitatea şi/sau sănătatea la locul de munca, printr-un panou, o culoare, un semnal luminos ori acustic, o comunicare verbală sau un gest-semnal, după caz;
b) semnal de interzicere – semnalul prin care se interzice un comportament care ar putea atrage sau cauza un pericol;
c) semnal de avertizare – semnalul prin care se avertizeaza asupra unui risc sau unui pericol;
d) semnal de obligativitate – semnalul prin care se indica adoptarea unui comportament specific;
e) semnal de salvare sau de prim ajutor – semnalul prin care se dau indicaţii privind ieşirile de urgenta ori mijloacele de prim ajutor sau de salvare;
f) semnal de indicare – semnalul prin care se furnizează alte indicaţii decât cele prevăzute la lit. b)-e);
g) panou – semnalul care, prin combinarea unei forme geometrice, a unor culori şi a unui simbol sau a unei pictograme, furnizează o indicaţie specifica, a cărui vizibilitate este asigurata prin iluminare de intensitate suficienta;
h) panou suplimentar – panoul utilizat împreună cu un panou descris la lit. g), care furnizează informaţii suplimentare;
i) culoare de securitate – culoarea căreia îi este atribuită o semnificatie specifica;
j) simbol sau pictograma – imaginea care descrie o situaţie sau indica un comportament specific şi care este utilizata pe un panou ori pe o suprafata luminoasa;
k) semnal luminos – semnalul emis de un dispozitiv realizat din materiale transparente sau translucide, iluminate din interior ori din spate, astfel încât sa se creeze o suprafata luminoasa;
l) semnal acustic – semnalul sonor codificat, emis şi difuzat de un dispozitiv realizat în acest scop, fără folosirea vocii umane sau artificiale;
m) comunicare verbală – mesajul verbal predeterminat, comunicat prin voce umană sau artificiala;
n) gest-semnal – miscarea şi/sau poziţia bratelor şi/sau a mainilor într-o forma codificata, având ca scop ghidarea persoanelor care efectuează manevre ce constituie un risc sau un pericol pentru lucrători.
CAP. II Obligaţiile angajatorilor
SECŢIUNEA 1 – Obligaţii generale
Art. 6 (1) Atunci când riscurile nu pot fi evitate sau reduse suficient prin mijloace tehnice de protecţie colectivă ori prin măsuri, metode sau procedee de organizare a muncii, angajatorul trebuie sa prevadă semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de munca, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri, şi sa verifice existenta acesteia.
(2) Pentru alegerea semnalizarii adecvate, angajatorul trebuie sa ia în considerare orice evaluare a riscurilor realizată în conformitate cu art. 7 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 319/2006.
Art. 7 Semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de munca trebuie sa satisfacă cerinţele minime prevăzute în anexele nr. 1-9 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 8 În interiorul întreprinderilor şi/sau unităţilor trebuie prevăzută, dacă este cazul, semnalizarea corespunzătoare traficului rutier, feroviar, fluvial, maritim şi aerian, fără a aduce atingere cerinţelor minime prevăzute în anexa nr. 5.
SECŢIUNEA a 2-a – Informarea şi instruirea lucrătorilor
Art. 9 Lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora trebuie sa fie informati referitor la toate măsurile care trebuie luate privind semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate utilizata la locul de munca, fără a aduce atingere art. 16 şi 17 din Legea nr. 319/2006.
Art. 10 (1) Lucrătorilor trebuie sa li se asigure o instruire corespunzătoare în ceea ce priveşte semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de munca, în special sub forma unor instrucţiuni precise, fără a aduce atingere art. 20 şi 21 din Legea nr. 319/2006.
(2) Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie sa cuprindă semnificatia semnalizarii, mai ales a celei care conţine cuvinte, precum şi comportamentul general şi specific ce trebuie adoptat.
SECŢIUNEA a 3-a – Consultarea şi participarea lucrătorilor
Art. 11 Consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora în ceea ce priveşte aspectele reglementate de prezenta hotărâre trebuie sa se realizeze în conformitate cu art. 18 din Legea nr. 319/2006.
CAP. III Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 12 (1) Prezenta hotărâre intra în vigoare la data de 1 octombrie 2006.
(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale nr. 599/1998 privind aprobarea Prescripţiilor minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de munca, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 15 decembrie 1998, se abroga.
ANEXA 1 CERINŢE MINIME GENERALE
privind semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de munca
1. Observaţii preliminare
1.1. În cazul în care este necesară semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate, în conformitate cu obligaţiile generale prevăzute la art. 6 din hotărâre, aceasta trebuie sa fie în conformitate cu cerinţele specifice prevăzute în anexele nr. 2-9 la hotărâre.
1.2. Prezenta anexa introduce cerinţe specifice privind semnalizarile de securitate şi/sau de sănătate, descrie diferitele utilizări şi stabileşte regulile generale privind intersanjabilitatea şi complementaritatea acestora.
1.3. Semnalizarile de securitate şi/sau de sănătate trebuie sa fie utilizate numai pentru a transmite mesajul sau informaţiile prevăzute în prezenta hotărâre.
2. Modalităţi de semnalizare
2.1. Semnalizare permanenta
2.1.1. Semnalizarea referitoare la o interdicţie, un avertisment sau o obligaţie, precum şi semnalizarea privind localizarea şi identificarea mijloacelor de salvare ori prim ajutor trebuie sa se realizeze prin utilizarea panourilor permanente.
Trebuie sa se folosească panouri şi/sau o culoare de securitate pentru semnalizarea permanenta destinată localizarii şi identificarii materialelor şi echipamentelor de prevenire şi stingere a incendiilor.
2.1.2. Semnalizarea de pe recipiente şi de pe conducte trebuie sa se facă conform prevederilor anexei nr. 3.
2.1.3. Locurile în care exista risc de coliziune cu obstacole şi de cadere a persoanelor trebuie sa fie semnalizate permanent cu o culoare de securitate şi/sau cu panouri.
2.1.4. Căile de circulaţie trebuie sa fie marcate permanent cu o culoare de securitate.
2.2. Semnalizarea ocazionala
2.2.1. Când împrejurările o impun, trebuie sa se folosească semnale luminoase, semnale acustice şi/sau comunicare verbală, ţinându-se seama de intersanjabilitatea şi combinatiile prevăzute la pct. 3, pentru semnalizarea pericolelor, mobilizarea persoanelor pentru o acţiune specifica, precum şi pentru evacuarea de urgenta a persoanelor.
2.2.2. Orientarea persoanelor care efectuează manevre ce presupun un risc sau un pericol trebuie sa se realizeze, în funcţie de împrejurări, printr-un gest-semnal şi/sau prin comunicare verbală.
3. Intersanjabilitatea şi combinarea semnalizarilor
3.1. Dacă eficienta este aceeaşi, se poate alege între următoarele:
a) o culoare de securitate sau un panou, pentru a marca locurile cu obstacole ori denivelari;
b) semnale luminoase, semnale acustice sau comunicare verbală;
c) gesturi-semnal sau comunicare verbală.
3.2. Pot fi utilizate împreună următoarele modalităţi de semnalizare:
a) semnal luminos şi semnal acustic;
b) semnal luminos şi comunicare verbală;
c) gest-semnal şi comunicare verbală.
4. Instrucţiunile din tabelul de mai jos se aplica tuturor mijloacelor de semnalizare care conţin o culoare de securitate:
───────────────────────────────────────────────────
Culoare Semnificatie sau scop Indicaţii şi precizări
───────────────────────────────────────────────────
Roşu Semnal de interdicţie Atitudini periculoase
───────────────────────────────────────────────────
Pericol-alarma Stop, oprire, dispozitiv de oprire de urgenta
Evacuare
───────────────────────────────────────────────────
Materiale şi echipamente Identificare şi localizare de prevenire şi stingere a incendiilor
───────────────────────────────────────────────────
Galben sau Semnal de avertizare Atentie, precautie
galben-oranj Verificare
───────────────────────────────────────────────────
Albastru Semnal de obligaţie Comportament sau acţiune specifica
Obligaţia purtării echipamentului individual de protecţie
───────────────────────────────────────────────────
Verde Semnal de salvare sau Usi, iesiri, cai de acces, de prim ajutor echipamente, posturi, încăperi
───────────────────────────────────────────────────
5. Eficienta semnalizarii nu trebuie sa fie afectată de:
5.1. prezenta unei alte semnalizari sau a unei alte surse de emisie de acelaşi tip care afectează vizibilitatea ori audibilitatea, ceea ce implica, mai ales, următoarele:
a) evitarea amplasarii unui număr excesiv de panouri la o distanta prea mica unul fata de celălalt;
b) a nu se utiliza concomitent doua semnale luminoase care pot fi confundate;
c) a nu se utiliza un semnal luminos în apropierea altei surse luminoase asemănătoare;
d) a nu se folosi doua semnale sonore concomitent;
e) a nu se utiliza un semnal sonor dacă zgomotul din mediu este prea puternic;
5.2. designul deficitar, numărul insuficient, amplasamentul greşit, starea necorespunzătoare ori funcţionarea necorespunzătoare a mijloacelor sau dispozitivelor de semnalizare.
6. Mijloacele şi dispozitivele de semnalizare trebuie, după caz, sa fie curatate, întreţinute, verificate, reparate periodic şi, dacă este necesar, înlocuite astfel încât sa se asigure menţinerea calităţilor lor intrinseci şi/sau functionale.
7. Numărul şi amplasarea mijloacelor sau dispozitivelor de semnalizare care trebuie instalate se stabilesc în funcţie de importanta riscurilor, a pericolelor ori de zona care trebuie acoperită.
8. Semnalizarile care necesita o sursa de energie pentru funcţionare trebuie sa fie prevăzute cu alimentare de rezerva, pentru cazul întreruperii alimentarii cu energie, cu excepţia situaţiei în care riscul dispare odată cu întreruperea acesteia.
9. Un semnal luminos şi/sau sonor trebuie sa indice, prin declanşarea sa, începutul acţiunii respective; durata semnalului trebuie sa fie atât cat o impune acţiunea. Semnalul luminos sau acustic trebuie sa fie reconectat imediat după fiecare utilizare.
10. Semnalele luminoase şi acustice trebuie sa facă obiectul unei verificări a bunei lor funcţionari şi a eficientei lor reale, înainte de punerea în funcţiune şi, ulterior, prin verificări periodice.
11. Trebuie sa fie luate măsuri adecvate suplimentare sau de înlocuire în cazul în care auzul sau vederea lucrătorilor în cauza este limitată, inclusiv datorită purtării echipamentelor individuale de protecţie.
12. Zonele, sălile sau incintele utilizate pentru depozitarea substanţelor ori a preparatelor periculoase în cantităţi mari trebuie sa fie semnalizate printr-un panou de avertizare corespunzător, ales dintre cele enumerate la pct. 3.2 din anexa nr. 2 sau trebuie identificate în conformitate cu pct. 1 din anexa nr. 3, exceptând cazul în care etichetele diferitelor ambalaje sau recipiente sunt suficiente în acest scop.
ANEXA 2 CERINŢE MINIME GENERALE privind panourile de semnalizare
1. Caracteristici intrinseci
1.1. Forma şi culorile panourilor sunt definite la pct. 3, în funcţie de obiectul lor specific, respectiv panouri de interzicere, avertizare, obligativitate, salvare sau de prim ajutor, precum şi panouri privind materiale şi echipamente de stingere a incendiilor.
1.2. Pictogramele trebuie sa fie cat mai simple posibil şi trebuie evitate detaliile inutile.
1.3. Pictogramele utilizate pot fi uşor diferite sau mai detaliate decât cele prezentate la pct. 3, cu condiţia ca semnificatia lor sa rămână neschimbata şi nicio diferenţa sau adaptare sa nu provoace confuzie asupra semnificatiei.
1.4. Panourile trebuie confectionate dintr-un material cat mai rezistent la socuri, intemperii şi agresiuni cauzate de mediul ambiant.
1.5. Dimensiunile şi caracteristicile colorimetrice şi fotometrice ale panourilor trebuie sa asigure o buna vizibilitate şi înţelegere a mesajului acestora.
2. Condiţii de utilizare
2.1. Panourile trebuie instalate, în principiu, la o înălţime corespunzătoare, orientate în funcţie de unghiul de vedere, ţinându-se seama de eventualele obstacole, fie la intrarea într-o zona în cazul unui risc general, fie în imediata apropiere a unui risc determinat sau a obiectului ce trebuie semnalat, şi într-un loc bine iluminat, uşor accesibil şi vizibil.
În cazul în care condiţiile de iluminare naturala sunt precare, trebuie utilizate culori fosforescente, materiale reflectorizante sau iluminare artificiala, fără a aduce atingere prevederilor legislaţiei naţionale care transpun Directiva 89/654/CEE.
2.2. Panoul trebuie înlăturat când situaţia care îl justifica nu mai exista.
3. Panouri utilizate
3.1. Panouri de interdicţie
Caracteristici intrinseci:
a) forma rotunda;
b) pictograma neagra pe fond alb, margine şi banda diagonala roşii (partea roşie trebuie sa ocupe cel puţin 35% din suprafata panoului).
Panourile de interdicţie – se găsesc în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 09 august 2006, la pagina 8.
3.2 Panouri de avertizare
Caracteristici intrinseci:
a) forma triunghiulara
b) pictograma neagra pe fond galben, margine neagra (partea galbena trebuie sa acopere cel puţin 50 % din suprafata panoului).
Panouri de avertizare – se găsesc în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 9 august 2006, la paginile 9-10.
3.2.1. Panoul “Materiale inflamabile” se utilizează şi în, lipsa unui panou specific pentru temperaturi înalte.
3.2.2. Fondul panoului “Materiale nocive sau iritante” poate fi în mod excepţional, de culoare portocalie, dacă aceasta culoare se justifica în, raport cu un panou similar existent privind circulaţia rutiera.
3.3. Panouri de obligativitate
Caracteristici intrinseci:
a) forma rotunda;
b) pictograma alba pe fond albastru (partea albastra trebuie sa ocupe cel puţin 50 % din suprafata panoului).
Panouri de obligativitate – se găsesc în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 9 august 2006, la paginile 10-11.
3.4. Panouri de salvare şi acordarea primului ajutor
Caracteristici intrinseci:
a) forma dreptunghiulara sau patrata
b) pictograma alba pe fond verde (partea verde trebuie sa acopere cel puţin 50 % din suprafata panoului).
Panouri de salvare şi acordarea primului ajutor – se găsesc în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 9 august 2006, la paginile 11-12.
3.5. Panouri privind materialele sau echipamentele necesare pentru prevenirea şi stingerea incendiilor
Caracteristici intrinseci:
a) forma dreptunghiulara sau patrata
b) pictograma alba pe fond roşu (partea roşie trebuie sa acopere cel puţin 50 % din suprafata panoului).
Panouri privind materialele sau echipamentele necesare pentru prevenirea şi stingerea incendiilor – se găsesc în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 683 din 9 august 2006, la pagina 12.
ANEXA 3 CERINŢE MINIME privind semnalizarea pe recipiente şi conducte
1. Recipientele pentru substanţe sau preparate periculoase utilizate la locul de munca, definite conform Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, aprobată cu modificări prin Legea nr. 451/2001, cu modificările şi completările ulterioare, recipientele utilizate pentru depozitarea acestora, precum şi conductele care sunt la vedere şi conţin ori transporta astfel de substanţe sau preparate periculoase trebuie sa fie prevăzute cu etichete (pictograme sau simboluri pe fond colorat), prevăzute de respectiva ordonanta de urgenta.
1.1. Prevederile pct. 1 nu se aplica recipientelor folosite la locul de munca pentru o perioada scurtatimp şi recipientelor al căror conţinut se schimba frecvent, cu condiţia sa se ia măsuri alternative adecvate care garantează acelaşi nivel de protecţie, în special pentru informarea şi/sau instruirea lucrătorilor.
1.2. Etichetele prevăzute la pct. 1 pot fi:
a) înlocuite cu panourile de avertizare prevăzute în anexa nr. 2, preluandu-se aceeaşi pictograma sau acelaşi simbol;
b) completate cu informaţii suplimentare, ca de exemplu numele şi/sau formula substanţei sau ale preparatului periculos şi detalii privind riscul;
c) completate sau înlocuite cu panouri pentru transportul substanţelor sau preparatelor periculoase, în cazul transportului recipientelor la locul de munca.
2. Semnalizarea trebuie sa fie amplasata în următoarele condiţii:
a) pe partea/părţile vizibila/vizibile;
b) sub forma rigida, autocolanta sau pictata.
3. Caracteristicile intrinseci prevăzute la pct. 1.4 din anexa nr. 2 şi condiţiile de utilizare prevăzute la pct. 2 din anexa nr. 2 privind panourile de semnalizare de aplica, dacă este cazul, etichetarii prevăzute la pct. 1 din prezenta anexa.
4. Fără a aduce atingere prevederilor pct. 1, 2 şi 3, etichetele utilizate pe conducte trebuie amplasate vizibil, în vecinătatea locurilor care prezintă cele mai mari pericole, cum ar fi vanele şi punctele de racordare, şi la distanţe aproximativ egale.
5. Suprafeţele, sălile sau incintele utilizate pentru depozitarea substanţelor sau a preparatelor periculoase în cantităţi mari trebuie sa fie semnalizate printr-un panou de avertizare corespunzător. Aceste panouri trebuie sa fie dintre cele enumerate la pct. 3.2 din anexa nr. 2 sau marcate în conformitate cu pct. 1 din prezenta anexa.
Face excepţie cazul în care ambalajele sau recipientele sunt etichetate corespunzător, ţinându-se seama de prevederile pct. 1.5 din anexa nr. 2 referitoare la dimensiuni.
Depozitarea mai multor substanţe sau preparate periculoase poate fi indicată prin panoul de avertizare “pericol general”.
Panourile sau etichetele menţionate anterior trebuie sa fie plasate, după caz, în apropierea suprafeţei de depozitare sau pe usa de acces la depozitul respectiv.
ANEXA 4 CERINŢE MINIME privind identificarea şi localizarea echipamentelor destinate prevenirii şi stingerii incendiilor
1. Observatie preliminară
Prezenta anexa se aplica echipamentului destinat exclusiv prevenirii şi stingerii incendiilor.
2. Echipamentele folosite la prevenirea şi stingerea incendiilor trebuie identificate prin utilizarea unei anumite culori pentru echipament şi prin amplasarea unui panou de localizare şi/sau prin utilizarea unei culori specifice pentru locul unde se afla echipamentele respective ori punctele de acces la acestea.
3. Aceste echipamente se identifica prin culoarea roşie.
Suprafata roşie trebuie sa fie suficient de mare pentru a permite identificarea rapida a echipamentului.
4. Panourile prevăzute la pct. 3.5 din anexa nr. 2 trebuie utilizate pentru a marca localizarea acestor echipamente.
H.G. nr. 1091/2006 – privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru locul de munca
CAPITOLUL I – Dispozitii generale
Art. 1. – Prezenta hotarare stabileste cerintele minime de securitate si sanatate pentru locul de munca, asa cum este definit la art. 4.
Art. 2. – Prevederile prezentei hotarari nu se aplica:
a) mijloacelor de transport utilizate in afara intreprinderii si/sau unitatii sau locurilor de munca din interiorul mijloacelor de transport;
b) santierelor temporare sau mobile;
c) industriilor extractive;
d) vaselor de pescuit;
e) campurilor, padurilor si altor terenuri care apartin unei intreprinderi agricole sau forestiere, dar sunt situate in afara ariei cladirilor intreprinderii.
Art. 3. – Prevederile Legii securitatii si sanatatii in munca nr. 319/2006 se aplica in totalitate domeniului prevazut la art. 1, fara a aduce atingere prevederilor mai restrictive si/sau specifice din prezenta hotarare.
Art. 4. – In sensul prezentei hotarari, prin loc de munca se intelege locul destinat sa cuprinda posturi de lucru, situat in cladirile intreprinderii si/sau unitatii, inclusiv orice alt loc din aria intreprinderii si/sau a unitatii la care lucratorul are acces in cadrul desfasurarii activitatii.
Art. 5. – Se considera ca un lucrator lucreaza in conditii de izolare atunci cand nu are contact vizual si comunicare verbala directa cu alti lucratori, in cele mai multe cazuri pentru o perioada de timp mai mare de o ora, si cand nu este posibil sa i se acorde ajutor imediat in caz de accident sau cand se afla intr-o situatie critica.
Art. 6. – Locurile de munca utilizate pentru prima data dupa data intrarii in vigoare a prezentei hotarari trebuie sa indeplineasca cerintele minime de securitate si sanatate prevazute in anexa nr. 1.
Art. 7. – Locurile de munca aflate deja in folosinta inainte de data intrarii in vigoare a prezentei hotarari trebuie sa indeplineasca cerintele minime de securitate si sanatate prevazute in anexa nr. 2.
CAPITOLUL II – Obligatii generale
Art. 8. – In scopul asigurarii securitatii si sanatatii lucratorilor, angajatorul trebuie sa ia toate masurile ca:
a) sa fie pastrate in permanenta libere caile de acces ce conduc spre iesirile de urgenta si iesirile propriu-zise;
b) sa fie realizata intretinerea tehnica a locului de munca si a echipamentelor si dispozitivelor, in special a celor mentionate in anexele nr. 1 si 2, iar orice neconformitati constatate si susceptibile de a afecta securitatea si sanatatea lucratorilor sa fie corectate cat mai curand posibil;
c) sa fie curatate cu regularitate, pentru a se asigura un nivel de igiena corespunzator locului de munca, echipamentele si dispozitivele, in special cele mentionate la pct. 6 din anexa nr. 1 si la pct. 6 din anexa nr. 2;
d) sa fie cu regularitate intretinute si verificate echipamentele si dispozitivele de securitate destinate prevenirii sau eliminarii pericolelor, in special cele prevazute in anexele nr. 1 si 2.
Art. 9. – Atunci cand locurile de munca sufera modificari, extinderi si/sau transformari dupa data intrarii in vigoare a prezentei hotarari, angajatorul trebuie sa ia toate masurile necesare pentru a se asigura ca aceste modificari, extinderi si/sau transformari sunt in concordanta cu cerintele minime corespunzatoare prevazute in anexa nr. 1.
CAPITOLUL III – Informarea, consultarea si participarea lucratorilor
Art. 10. – Fara a aduce atingere prevederilor art. 16 si 17 din Legea nr. 319/2006, referitoare la informarea lucratorilor, lucratorii si/sau reprezentantii acestora trebuie sa fie informati cu privire la toate masurile ce trebuie luate in domeniul securitatii si sanatatii la locul de munca.
Art. 11. – Personalul care lucreaza in conditii de izolare trebuie sa fie informat cu privire la:
a) manevrarea echipamentului de munca, starea acestuia (fiabilitate si accesibilitate);
b) riscurile de accidentare si modul de actiune in caz de aparitie a acestora;
c) comportamentul adecvat in cazul producerii unei avarii sau al aparitiei unei situatii critice;
d) utilizarea echipamentului individual de protectie;
e) primul ajutor;
f) utilizarea sistemului de supraveghere si de legatura cu exteriorul.
Art. 12. – Consultarea si participarea lucratorilor si/sau a reprezentantilor acestora cu privire la problemele la care se face referire in prezenta hotarare trebuie sa se desfasoare in conformitate cu prevederile art. 18 si 19 din Legea nr. 319/2006.
CAPITOLUL IV – Sanctiuni
Art. 13. – Incalcarea prevederilor prezentei hotarari atrage raspunderea contraventionala, civila sau penala, potrivit Legii nr. 319/2006.
Art. 14. – Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se face de catre inspectorii de munca din cadrul Inspectiei Muncii si de catre inspectorii de sanatate publica din cadrul Ministerului Sanatatii Publice.
CAPITOLUL V – Dispozitii finale
Art. 15. – Anexele nr. 1 si 2 fac parte integranta din prezenta hotarare.
Art. 16. – Prezenta hotarare intra in vigoare la data de 1 octombrie 2006.
Prezenta hotarare transpune Directiva 1989/654/CEE privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru locuri de munca, publicata in Jurnalul Oficial al Comunitatilor Europene (JOCE) nr. L 393/1989.
ANEXA Nr. 2 CERINTE MINIME de securitate si sanatate pentru locurile de munca aflate deja in folosinta, dupa cum se mentioneaza in art. 7 din hotarare
1. Observatie preliminara
– Obligatiile mentionate in prezenta anexa se aplica ori de cate ori caracteristicile locului de munca, activitatea, imprejurarile sau un risc impun acest lucru.
2. Stabilitate si rezistenta
– Cladirile care adapostesc locuri de munca trebuie sa aiba o structura si o rezistenta corespunzatoare naturii utilizarii lor.
3. Instalatii electrice
– Instalatiile electrice trebuie sa fie proiectate si construite astfel incat sa nu prezinte pericol de incendiu sau explozie; lucratorii trebuie sa fie protejati in mod adecvat impotriva riscului de accidentare prin atingere directa si/sau atingere indirecta.
– Instalatiile electrice si dispozitivele de proiectie trebuie sa corespunda tensiunii nominale, conditiilor exterioare si competentei persoanelor care au acces la parti ale instalatiei.
4. Cai si iesiri de urgenta
4.1. Caile si iesirile de urgenta trebuie sa ramana in permanenta libere si sa conduca in mod cat mai direct posibil in aer liber sau in spatii sigure.
4.2. In caz de pericol, trebuie sa fie posibila evacuarea rapida si in conditii cat mai sigure a lucratorilor de la toate posturile de lucru.
4.3. Trebuie sa existe un numar corespunzator de cai de salvare si iesiri de urgenta.
4.4. Usile de iesire in caz de urgenta trebuie sa se deschida spre exterior.
– Usile glisante sau turnante nu sunt permise in cazul in care acestea au destinatia de iesiri de urgenta.
– Usile de iesire de urgenta nu trebuie sa fie incuiate sau fixate astfel incat sa nu poata fi deschise imediat si cu usurinta de catre orice lucrator care ar avea nevoie sa le utilizeze in caz de urgenta.
4.5. Caile si iesirile de urgenta speciale trebuie semnalizate in conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 971/2006.
– Aceasta semnalizare trebuie sa fie suficient de rezistenta si sa fie amplasata in locurile corespunzatoare.
4.6. Usile de iesire de urgenta nu trebuie sa fie incuiate.
– Caile si iesirile de urgenta, precum si caile de circulatie si usile de acces spre acestea trebuie sa fie eliberate de orice obstacole, astfel incat sa poata fi utilizate in orice moment fara dificultate.
4.7. Caile si iesirile de urgenta care necesita iluminare trebuie prevazute cu iluminat de siguranta/urgenta de intensitate suficienta in cazul in care se intrerupe alimentarea cu energie electrica.
5. Detectarea si prevenirea incendiilor
5.1. In functie de dimensiunile si destinatia cladirilor, de echipamentele pe care acestea le contin, de proprietatile fizice si chimice ale substantelor prezente si de numarul maxim potential de persoane prezente, locurile de munca trebuie prevazute cu dispozitive corespunzatoare pentru stingerea incendiilor si, daca este necesar, cu detectoare de incendii si sisteme de alarma.
5.2. Dispozitivele neautomatizate de stingere a incendiilor trebuie sa fie usor accesibile si usor de manevrat.
– Acestea trebuie sa fie semnalizate in conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 971/2006.
– Aceste semnalizari trebuie sa fie suficient de rezistente si amplasate in locuri corespunzatoare.
6. Ventilatia locurilor de munca in spatii inchise
– Trebuie luate masuri pentru a asigura suficient aer proaspat la locurile de munca in spatii inchise, avandu-se in vedere metodele de lucru utilizate si cerintele fizice impuse lucratorilor.
– In cazul utilizarii unui sistem de ventilare fortata, acesta trebuie sa fie mentinut in stare de functionare.
– Orice avarie trebuie semnalizata de un sistem de control, daca acest lucru este necesar pentru sanatatea lucratorilor.
7. Temperatura in incaperi
7.1. In timpul programului de lucru, temperatura din incaperile ce contin posturi de lucru trebuie sa fie adecvata organismului uman, tinandu-se seama de metodele de lucru utilizate si de cerintele fizice impuse lucratorilor.
8. Iluminatul natural si artificial
8.1. In masura in care este posibil, locurile de munca trebuie sa aiba iluminat natural suficient si sa fie prevazut un iluminat artificial adecvat pentru sanatatea si securitatea lucratorilor.
8.2. Locurile de munca in care lucratorii sunt in mod deosebit expusi riscurilor in caz de defectiune la iluminatul artificial trebuie sa fie prevazute cu iluminat de siguranta/urgenta de intensitate suficienta.
9. Usi si porti
9.1. Usile transparente trebuie sa fie marcate corespunzator, la inaltimea vederii.
9.2. Usile si portile batante trebuie sa fie transparente sau sa aiba un panou transparent.
10. Zone periculoase
– Daca locurile de munca includ zone periculoase in care, data fiind natura activitatii, exista riscul caderii lucratorului sau a unor obiecte, aceste zone trebuie sa fie prevazute, in masura in care este posibil, cu dispozitive care sa evite patrunderea lucratorilor neautorizati in aceste zone.
– Trebuie luate masuri corespunzatoare pentru a proteja lucratorii care sunt autorizati sa patrunda in zonele periculoase. Zonele periculoase trebuie marcate clar.
13. Instalatii sanitare
13.1. Vestiare si dulapuri pentru imbracaminte
13.1.1. Lucratorilor trebuie sa li se puna la dispozitie vestiare corespunzatoare daca acestia trebuie sa poarte imbracaminte de lucru speciala si daca, din motive de sanatate sau de decenta, nu li se poate cere sa se schimbe intr-un alt spatiu.
– Vestiarele trebuie sa fie usor accesibile si sa aiba capacitate suficienta.
13.1.2. Vestiarele trebuie sa aiba dotari care sa permita fiecarui lucrator sa isi incuie imbracamintea personala in timpul programului de lucru.
– Daca este cazul (de exemplu, existenta substantelor periculoase, umiditate, murdarie), vestiarele pentru imbracamintea de lucru trebuie sa fie separate de vestiarele pentru vestimentatia si efectele personale.
13.1.3. Trebuie sa existe vestiare separate sau o utilizare separata a vestiarelor pentru barbati si pentru femei.
14. Echipamente de prim ajutor
– Locurile de munca trebuie dotate cu echipamente de prim ajutor.
– Echipamentele trebuie sa fie marcate corespunzator si sa fie usor accesibile.
H.G. nr. 1028/2006 – privind cerintele minime de securitate si sanatate in munca referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare
CAPITOLUL I – Dispoziţii generale
Art. 1. – Prezenta hotărâre stabileşte cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă privind utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare definite la art. 4.
Art. 2. – Prevederile Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 se aplică în întregime domeniului prevăzut la art. 1, fără a aduce atingere prevederilor mai restrictive şi/sau specifice cuprinse în prezenta hotărâre.
Art. 3. – Prezenta hotărâre nu se aplică:
a) cabinei şoferului sau cabinei de comandă în cazul vehiculelor si maşinilor;
b) sistemelor informatice de la bordul mijloacelor de transport;
c) sistemelor informatice destinate în principal utilizării publice;
d) sistemelor portabile care nu se utilizează în mod prelungit la postul de lucru;
e) maşinilor de calculat, caselor de marcat şi oricărui echipament prevăzut cu un mic dispozitiv de afişare sau de măsurare a datelor, necesar pentru utilizarea directă a acestui echipament;
f) maşinilor de scris de concepţie clasică, de tipul „maşini de scris cu fereastră”.
Art. 4. – In sensul prezentei hotărâri, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează:
a) echipament cu ecran de vizualizare – ecran de vizualizare grafic sau alfanumeric, indiferent de procedeul de afişare folosit;
b) post de lucru – ansamblu care cuprinde un echipament cu ecran de vizualizare, prevăzut cu tastatură, sau un dispozitiv de introducere a datelor şi/sau un program care stabileşte interfaţa operator/maşină, accesorii opţionale, periferice, inclusiv unitate de dischetă şi/sau unitate optică, telefon, modem, imprimantă, suport pentru documente, scaun, masă sau suprafaţă de lucru, precum şi mediul de muncă înconjurător;
c) lucrător – orice persoană angajată, definită conform prevederilor art. 5 lit. a) din Legea nr. 319/2006, care foloseşte în mod obişnuit un echipament cu ecran de vizualizare pe o durată semnificativă a timpului normal de lucru.
CAPITOLUL II – Obligaţiile angajatorilor
Art. 5. – Angajatorii au obligaţia de a face o analiză a posturilor de lucru pentru a evalua condiţiile de securitate şi sănătate oferite lucrătorilor, în special în ceea ce priveşte eventualele riscuri pentru vedere, probleme fizice şi solicitare mentală.
Art. 6. – Angajatorii trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru a remedia riscurile constatate pe baza analizei care face obiectul art. 5, ţinând seama de efectele suplimentare şi/sau combinate ale riscurilor identificate.
Art. 7. – Angajatorii trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru ca posturile de lucru să îndeplinească cerinţele minime prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 8. – Angajatorul trebuie să planifice sarcinile lucrătorului astfel încât folosirea zilnică a ecranului de vizualizare să fie întreruptă periodic prin pauze sau schimbări de activitate, care să reducă suprasolicitarea în faţa ecranului de vizualizare.
CAPITOLUL III – Informarea, instruirea, consultarea şi participarea lucrătorilor
Art. 9. – (1) Cu respectarea dispoziţiilor art. 16 şi 17 din Legea nr. 319/2006, lucrătorii trebuie să fie informaţi asupra tuturor aspectelor legate de securitatea şi sănătatea la postul de lucru, în special asupra măsurilor aplicabile posturilor de lucru, măsuri implementate conform art. 5, 6, 8 şi 12-16.
(2) Lucrătorii sau reprezentanţii lor trebuie să fie informaţi cu privire la toate măsurile de securitate şi sănătate luate potrivit prezentei hotărâri.
Art. 10. – Fără a aduce atingere prevederilor art. 20 şi 21 din Legea nr. 319/2006, fiecare lucrător trebuie să fie instruit cu privire la modalităţile de utilizare a postului de lucru înainte de a începe acest tip de activitate şi ori de câte ori organizarea postului de lucru se modifică semnificativ.
Art. 11. – Consultarea şi participarea lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora privind problemele la care se face referire în prezenta hotărâre se desfăşoară în conformitate cu prevederile art. 18 si 19 din Legea nr. 319/2006.
CAPITOLUL IV – Protecţia ochilor şi a vederii
Art. 12. – Lucrătorii trebuie să beneficieze de un examen corespunzător al ochilor şi al vederii, efectuat de o persoană care are competenţa necesară:
a) înainte de începerea activităţii la ecranul de vizualizare, prin examenul medical la angajare;
b) ulterior, la intervale regulate;
c) ori de câte ori apar tulburări de vedere care pot fi cauzate de activitatea la ecranul de vizualizare.
Art. 13. – Lucrătorii beneficiază de un examen oftalmologie, dacă rezultatele examenului prevăzut la art. 12 arată că acesta este necesar.
Art. 14. – Dacă rezultatele examenului prevăzut la art. 12 sau ale examenului la care face referire art. 13 arată că este necesar şi dacă nu se pot utiliza dispozitive normale de corecţie, lucrătorilor trebuie să li se furnizeze dispozitive de corecţie speciale, care să corespundă activităţii respective.
Art. 15. – Măsurile luate potrivit art. 12-14 nu trebuie să implice în nici un caz costuri financiare pentru lucrători.
Art. 16. – Protecţia ochilor şi a vederii lucrătorilor poate fi asigurată din punctul de vedere al costurilor în cadrul sistemului naţional de sănătate, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
CAPITOLUL V – Sancţiuni
Art. 17. – Incălcarea prevederilor prezentei hotărâri atrage răspunderea contravenţională, civilă sau penală, după caz.
CAPITOLUL VI – Dispoziţii finale
Art. 18. – Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 octombrie 2006.
* Prezenta hotărâre transpune Directiva 1990/270/CEE privind cerinţele minime de securitate şi sănătate în muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 156/1990.
ANEXA
CERINŢE MINIME
OBSERVAŢIE PRELIMINARĂ
Obligaţiile prevăzute în prezenta anexă se aplică în vederea realizării obiectivelor prezentei hotărâri şi în măsura în care, pe de o parte, elementele avute în vedere sunt prezente la postul de lucru şi, pe de altă parte, cerinţele sau caracteristicile intrinseci ale sarcinii de muncă nu împiedică acest lucru.
1. Echipament
a) Comentarii generale
– Utilizarea acestui echipament nu trebuie să prezinte riscuri pentru lucrători.
b) Ecran de vizualizare
– Caracterele de pe ecran trebuie să fie bine definite şi distincte, de dimensiuni corespunzătoare şi cu spaţiu suficient între caractere şi între rânduri.
– Imaginea de pe ecran trebuie să fie stabilă, fără fenomene de scânteiere sau alte forme de instabilitate.
– Strălucirea şi/sau contrastul dintre caractere şi fondul ecranului trebuie să poată fi uşor de reglat de către operator şi uşor de adaptat condiţiilor ambiante.
– Pentru a se adapta nevoilor operatorului, ecranul trebuie să poată fi orientat şi înclinat cu uşurinţă.
– Trebuie să fie posibilă utilizarea unui postament separat sau a unei mese reglabile pentru ecran.
– Ecranul nu trebuie să prezinte străluciri supărătoare sau reflexii care ar putea deranja utilizatorul.
c) Tastatură
– Tastatura trebuie să fie înclinabilă şi separată de ecran, astfel încât să permită lucrătorului găsirea unei poziţii de lucru confortabile, care să evite oboseala braţelor şi mâinilor.
– Spaţiul din faţa tastaturii trebuie să fie suficient pentru a permite sprijinirea mâinilor şi braţelor operatorului.
– Pentru a evita reflexiile, suprafaţa tastaturii trebuie să fie mată.
– Poziţia tastaturii şi caracteristicile tastelor trebuie să faciliteze utilizarea tastaturii.
– Simbolurile tastelor trebuie să prezinte contrast suficient şi să fie lizibile din poziţia normală de lucru.
d) Masă sau suprafaţă de lucru
– Masa sau suprafaţa de lucru trebuie să aibă o suprafaţă puţin reflectantă, să aibă dimensiuni suficiente şi să permită o amplasare flexibilă a ecranului, tastaturii, documentelor şi echipamentului auxiliar.
– Suportul pentru documente trebuie să fie stabil şi uşor de reglat şi trebuie poziţionat astfel încât să diminueze mişcările incomode ale capului şi ochilor.
– Trebuie să existe spaţiu suficient pentru a permite lucrătorilor o poziţie confortabilă.
e) Scaun de lucru
– Scaunul de lucru trebuie să fie stabil şi să asigure operatorului libertate de mişcare şi o poziţie confortabilă.
– Scaunul trebuie să poată fi reglat pe verticală.
– Spătarul scaunului trebuie să poată fi înclinat şi reglat pe verticală.
– Un reazem pentru picioare trebuie pus la dispoziţie celor care îl doresc.
2. Mediu de muncă
a) Spaţiu – Prin dimensiunile şi amenajarea sa, postul de lucru trebuie să asigure utilizatorului un spaţiu suficient, care să îi permită să îşi schimbe poziţia şi să varieze mişcările.
b) Iluminat – Iluminatul general şi iluminatul local (lămpi de lucru) trebuie să asigure condiţii de iluminat satisfăcătoare şi un contrast corespunzător între ecran şi mediul înconjurător, ţinând seama de tipul de activitate şi de necesităţile vizuale ale utilizatorului.
Strălucirile şi reflexiile supărătoare pe ecran sau pe orice alte echipamente trebuie evitate prin amenajarea locului de muncă şi a postului de lucru în funcţie de amplasarea şi caracteristicile tehnice ale surselor de lumină artificială.
c) Reflexii şi străluciri – Posturile de lucru trebuie să fie amenajate astfel încât sursele de lumină, cum ar fi ferestrele şi alte deschideri, pereţii transparenţi sau translucizi, precum şi echipamentele şi pereţii de culori deschise, să nu provoace străluciri orbitoare directe şi să antreneze cât mai puţin posibil reflexii pe ecran.
Ferestrele trebuie prevăzute cu un sistem adecvat de acoperire, cu posibilităţi de reglare pentru a atenua lumina naturală la postul de lucru.
d) Zgomot – La amenajarea postului/posturilor de lucru trebuie să se ţină seama de zgomotul emis de echipamentul care aparţine postului/posturilor de lucru, în special pentru a se evita distragerea atenţiei sau perturbarea comunicării verbale.
e) Căldură – Echipamentele care aparţin postului/posturilor de lucru nu trebuie să creeze disconfort lucrătorilor prin producerea de căldură în exces.
f) Radiaţii – Toate radiaţiile, cu excepţia părţii vizibile a spectrului electromagnetic, trebuie reduse la niveluri neglijabile în ceea ce priveşte protecţia sănătăţii şi securitatea lucrătorilor.
g) Umiditate – Trebuie să fie atins şi menţinut un nivel de umiditate corespunzător.
3. Interfaţa operator/computer
La elaborarea, alegerea, achiziţionarea şi modificarea programelor, precum şi pentru definirea sarcinilor care implică utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, angajatorul trebuie să ţină seama de următoarele principii:
a) programul trebuie adaptat sarcinii de muncă;
b) programul trebuie să fie uşor de folosit şi, dacă este cazul, să poată fi adaptat nivelului de cunoştinţe sau experienţei operatorului; niciun dispozitiv de verificare calitativă sau cantitativă nu poate fi folosit fără ştirea lucrătorilor;
c) sistemele trebuie să furnizeze lucrătorilor indicaţii cu privire la derularea operaţiunilor;
d) sistemele trebuie să afişeze informaţiile într-un format şi într-un ritm adaptate operatorilor;
e) trebuie aplicate principii de ergonomie informatică, în special în cazul operaţiilor de prelucrare a datelor de către operator.
Intocmit,
Florea Cornel
Inspector SSM